...

cred că i-ai spus

Doamne

că am crescut

din coasta ei

că altfel nu-mi

pot explica

de ce a tresărit

când am atins-o

...

cuvântul şi femeia

impresionează

şi în rugăciune

de aceea

nimic

nu m-ar durea mai mult

decât

să te uit

...

m-am speriat când

de dragul metaforei

mi-a venit să-ţi spun

iubeşte-mă ca într-o trădare

dar

vina şi compromisul

au de multe ori explicaţie

mai logică decât

întâlnirea noastră

...

normal că tragem după noi
scânteia divină
că altfel nu învăţam de mic
faptul că
fetele trebuie luate de mănă

…
timpul şi trupul
stau ca o promisiune
peste cuvânt
încă dinainte să ne dăm seama
cât putem iubi

…
mi-am amestecat toată viaţa
în jurul tău
femeie
şi oricât am învârtit cuvântul
n-am putut
sau poate n-am vrut
să te dizolv

…
după “ai pornit”
automat îmi vine în minte “ajungi”
dar
vai
când îmi pornesc litera spre tine
parcă nu-mi ajungi
nu-mi ajungi
destul prin cuvânt
să pot să te înţeleg
să pot să mă înţeleg
şi să-mi pot detalia totul despre noi
printr-un simplu fascicul
pe care ne testam uneori
echilibristica dintre rai şi iad

…
să ai forţa
să-ţi raportezi păcatul
la aparenţa divină
a celui de lângă tine
înseamnă că eşti în poezie

…