...

umbra e singura certitudine

a prezentului

dar parcă

mă agită

să văd dincolo de lumină

cum ne amestecăm

unul spre celălalt

că acolo

dincolo de lumină

parcă-i mai uşor

să ne purtăm unul altuia

grija şi părăsirea

…

îmi trebuiau de fapt

câteva noţiuni elementare

despre femeie

să pot să mă uit spre cer

ca spre un plonjon liric

…

acum

că am ajuns în faza să

mă întreb instinctiv

unde mergi

mi te-ai transformat în

efectul de rugăciune

despre care

nu-mi puneam problema

dacă

mi-e necesar zilnic

sau numai în anumite zile

...

inversul mi-ar fi părut

mai simplu

dacă

nu ne silabiseam

unul pe celălalt

ca

numele lui Dumnezeu

...

sub râsul pasului tău

nu-mi înţeleg

sub-înţelesul

poveştii prin care

nu te-am trecut

...

atingerea n-are nimic

nobil

până când îţi pun

sufletul la sertar

oare asta-i întrebare?

...

introvertit

intro-nverzit

în fine

ideea este

că parcă ai înflorit pentru mine

...

n-am înţeles dacă-i mai lirică

abordarea

femeie ca formă pozitivă

sau

femeie cu formă pozitivă

dar oricum

stai să intuieşti finalul

...

ca într-o re-petiţie

femeia este

regalul ce te învaţă

să tragi cortina

peste re-cordul re-trăirilor

...

poate

să te înţeleg cu jumătăţi de măsură

ţi-ar fi mai uşor

să fii

cealaltă jumătate a mea

de măsură

...

nu încerc să încep noaptea

că numai atunci

uit

să mă uit

spre tine

...

femeia

ca orice termen de comparaţie

este limita

pentru

tot ce ai fost până la ea

...

am găsit

un ritual precreştin

în care mâna

se încleştează dacă

până la jumătatea drumului

spre ea

nu te gândeşti

că munţii dintre noi

pot fi mutaţi piatră cu piatră

...

să ne gândim

la acelaşi lucru

până o să-mi dau seama

ce poate fi mai

confuz între noi

starea de veghe

sau starea de necesitate

...

într-un atunci

într-un altundeva

îţi mulţumesc dacă ai deschis discuţia

a tot ce ni se întâmplă

în prezent

...

am cele mai frumoase degete

de când ţi-am scris numele

a zecea oară

pentru că acum

în loc de amprente

pe tot ce ating

eşti tu