strâmt te vreau lângă mine la apus
ispită dezbrăcată de poveşti
m-am lăsat de tine de parcă eram
târât prin spasme de grafit
cumplit. dacă ne-am răbdat într-un instinct de nimic
ăsta nu putea fi decât blestem să-mi fii dragă
te-am sărbătorit când te-am găsit iar când ai plecat
eram plâns de cât te-am căutat în mine
pot de acum să-mi opresc din galop
orice cuvânt mi te-ar aduce înapoi. pentru că îndepărtato
te-ai transformat în singurul meu nerv de pământ
păcat că toamna e un castel de nisip
aruncat în ochii îngerului de povară
rămas să ne amintească să ne-ntâlnim legendar.
a venit clipa să ne lăsăm în poartă
semn că ne-am pus
iubirea printre zei
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
inventivule:)
Trimiteți un comentariu