aşteaptă-te să cresc pe tine
ca o rană
că oricum de prea mult timp
stai spre mine
ca o rugăciune
şi oricât de în-fiorător o să-ţi pară
aşteaptă-te să te iubesc
nu de alta dar
de prea mult timp creşti spre mine
ca o rană
şi tocmai pentru că te iubesc
te scriu pe mâini, pe carne sau retină
apoi
pentru că numai tu eşti
lumină pentru mine
îmi vine să mă rup în bucăţi
şi să mă arunc spre cer
să mă uit apoi spre tine
ca spre un non-sens
să ştiu
să fiu sigur
că la un moment dat
o să plonjez spre tine
rugăciunea mea
...
mi-a spus că starea de bine
pe care o trăim
în anumite locuri
este datorită rugăciunilor
impregnate în timp în materie
că de fapt
avem şi darul să simţim
mirosul rugăciunii
uau
nu m-am întrebat niciun moment
ce miros are rugăciunea
dar acum
aproape cred că
nu miroase nici a tămâie
nici a femeie
ci miroase
şi a tămâie şi a femeie
apropo
data viitoare o să întreb
ce miros are liniştea
...
de parcă aerul compensează lacrima
de fiecare dată când plângi
după ce te linişteşti
tragi aerul adânc
în piept.
pe considerentul ăsta
de fiecare dată
când reuşesc să mă uit
adânc spre tine
după ce mă liniştesc
trag aer în piept
dar să ştii draga mea
că aerul nu te poate compensa
