...

...
mi-ar trebui un cuvânt
cât o sârmă ghimpată
să-mi urle
apoi
mi-ar trebui un gard
cât o poezie
să mă liniştesc
şi să te aştept ca un cheag
în răstignirea noastră

...

uneori
până şi rădăcina se zgârie
de pământ

nu
nu-i niciun blestem
să-ţi retrăieşti copilăria
minunea mea

de aceea
trag încă poezia
după noi
ca oboseala

...

iar
mi-ai căzut
tu-net

...

rămân cu tine
în-păcat

...

risipitor
îmi înfoi degetele prin cuvinte
ca într-o prăbuşire
să te ţin
să te plâng
să sufere tot
ce nu mai pot
să cred
din tine