în realitatea mea te las
să domneşti în mine
tu
amestec de psalmi
femeie de rezonanţă
iubită cu tâlc
până dincolo de tresărire
iar în asimilarea asta a noastră
inexplicabilă şi
şocantă ca un sărut pe gură
îmi rămâi
crâncenă nevoie şi garanţie că
„minunea face parte din viaţa reală”
Dumnezeu ne-a dat aerul
că precis ştia că
în zilele în care ar fi trebuit
să respirăm iubire
mulţi dintre noi
nu ne-am fi descurcat
...
pune totul despre noi
pe masa asta de operaţie
să nu fiu capabil să-ţi cer
nici măcar să mă laşi
împovărător spre piept
şi pune te rog
pe masa asta de dragoste
şi ultimul trăgaci
cu holograma de inimă
spune într-un ghiveci că ne iubim
şi apoi de-o fi
să avem ochii plânşi
să ne ridicăm de la
masa asta de dragoste
că mai avem zile
şi zbateri fericite împreună
...
violent de primită spre mine
incomplet de privită
imperfect îmbrăţişată
şi ocolită de înţeles
gândită de necuprins
respinsă de depărtare
dar te rog nu uita
că-mi eşti de neajuns
poate mi-ai barat toate
blocajele sentimentale
că eu sunt cel care spre tine
mă baricadez cu
vene crescute din accelerări de sânge
poate în realitate eşti
doar o pădure de bariere
că înger n-o să-ţi mai spun niciodată
de când am auzit că
Dumnezeu pune omul mai presus de înger
şi poate nici măcar nu suntem un drum
că după trăirile adevărate
se pune întotdeauna punct
dar să te ţin mai mult în braţe
noi am pus puncte
de parcă dreapta dragoste
ar fi un imens cotlon
în care
de multe ori ţi-e frică să bagi mâna
pentru ziua în care voi sta
cu Dumnezeu la o poveste
scriu şi ceea ce nu pot
să-mi amintesc despre tine
să fiu sigur că discuţia
va deraia spre tine
minunea mea îmbrăcată doar
în dor
iubire şi
iertare
uneori m-aş ascunde
ordinar de îndrăgostit
să am timp să astup
tot ce a rămas întretăiat între noi
ca pe termen lung
să fiu sigur că reuşim
să tragem după noi
fel de fel de tensiuni
erotice
...
e timpul să ne apucăm
să ţinem vidul dintre noi
ca pe un excces de dragoste
întipărit în studiul
stadiului nostru de agitaţie
pentru că mă aşteaptă parcă
gândul abraziv despre noi
cei cu răsuciri pasionale
şi apropo
din moment ce nu mi-a zis
cum îl cheamă
mi-am botezat îngerul
cu numele tău
dar să ştii
că şi dacă vă cheamă la fel
lui nu i-aş vorbi niciodată
despre păcatul meu de referinţă
în zilele în care nu-ţi pot vorbi
mă linişteşte că în tot acel timp
în care te-am putut atinge
am învăţat să iubesc „pentru la iarnă”
iar astăzi
iau câte puţin din
acea amprentare de dragoste
să ştii ce-ţi spun
când nu ne mai ajunge cuvântul
...
iubeşte ca şi cum ţi-ai pierde energia
ca şi cum te-ai grăbi
iubeşte isteric dar nenuanţat
şi nu te gândi că
iubeşte este deja un cuvânt împlinit
pentru că
atunci când iubeşti
ca într-un ultimatum ce face parte din tine
te linişteşte tot ce
ai impresia că nu poţi cuprinde
nu-mi reproşez că am descoperit
cum funcţionează femeia
mă îngrijorează doar
să nu fiu în stare
să-i păstrez vie speranţa
...
nu ştiu să mă rog
atunci când n-am nimic să cer
sună a vinovăţie
a infatuare
a disperare că mă simt
antrenat în dragoste
ca în tornada cu şi fără
urmări fulgerătoare
...
am început să iubesc fără prospect
iar după ce am bănuit că nu sunt reguli
eram în stare să mă uit
şi în ochii lui Dumnezeu
pentru că mi se părea incredibil că
suprema probă de orientare
spre tot ce poate fi mai sfânt
este femeia
m-am văzut crescându-mi arme
şi nu te-am înţeles
apoi m-am repezit să mi te
scri-jelesc pe dunga grijilor mele
să mă doară inconştient
că m-ai văzut
şi-n varianta mea de armă crestată
...
totul se re-duce
la ecou de femeie
doar că prin
incalificabila mea sprijinire
uneori parcă nu-mi vine
să te simt
chiar dacă-am rămâne
ecou cu armonia strâmbată
...
n-o să avem niciodată un cuprins
o să ne avem
totuşi
ca într-o cuprindere
din când în când
mă treci de la o stare la alta
din când în când
trec dintr-o zi în alta
să te iubesc
dar să nu te aştept
pentru că ştiu că
nu poate ninge
fără să ne ştim împreună
...
mie să nu-mi dai ochi pentru femeie
mie dă-mi senzaţia
că-i mai presus de mine
pentru că dincolo de mâinile noastre
îngreunate de iubire
greşesc să mă vindec
şi rabd antidotic
tot ce-i împărţit
între mine şi ritualul celulei
ce-ar crăpa dacă ne-am dezveli
ne-am dezvinovăţi
ne-am aminti
că tot ce caut
eşti
de fapt legendă de femeie
...
te asigur că nici atunci
când nu reuşesc să te fac
să te simţi iubită
nu mă simt neîmplinit
pentru că inclusiv neîmplinirile
trebuie abordate cu pasiune
da
aminteşte-ţi că ţi-am spus
de atâtea ori cu majuscule
fără regrete
“Tot ce găseşte mâna ta să facă,
fă cu toată puterea ta” (Eclesiastul 9,10)
ne iubeam grav
ca într-un fel de nelinişte
şi pe atunci
mă speria fiecare
clipire, gest, apus
sau dacă mi se părea
că tragi aer în piept
prea apăsat
şi mă temeam enorm
să nu omit niciun
detaliu în ceea ce te priveşte
de atunci
ai ajuns şi tu să-mi spui
că mă iubeşti
mi-am rebotezat ţestoasa
că mai bine i se potriveşte
Anvelopă
iar despre noi
deşi nu-mi vine să cred
ne iubim şi mai grav
ca într-un fel de
linişte
ca într-o consolare
te iubesc pe nuanţe
şi mi-am asumat asta
la fel de indignat
că nu numai aici
pot să te am
tern şi etern
...
treci zilnic prin tot ce-i epavă în mine
pentru că doar tu ai darul
să-mi arăţi că lucrurile nu se iau de la capăt
ci se continuă
şi se visează dincolo de somn
şi de înjumătăţire
apropo
dacă ne mirăm deodată
de cât lemn este în copac
sau cât nefiresc e în noi
nu înseamnă că înjumătăţim minunea
...
este femeia care-şi schimbă
culoarea ochilor
în funcţie de cum mă priveşte
iar uneori
mă sperie ideea că
avem puterea de a ne oglindi
şi de-a ne linişti pe celălalt
braţele ca trecerea
...
astăzi
când parcă ne-am despărţit
mi-a venit să trag o linie de etanşare
a mâinilor
şi a ochilor la ceasul rugăciunii
pentru ca mâine
când ne vom revendica iar
unul pe celălalt
să nu ne mai ştim dreptul la regret
...
eşti doar
desăvârşita mea
ripostă dezgolită
din singura noastră obligaţie
de a sesiza
jumătatea ca pe o agrafă
cu punctul comun neliniştit
ca orice fenomen spectaculos
femeia are neîmplinirile ei
altfel în mod cert
femeia şi-ar conştientiza statutul
de fenomen normal
de aceea nu cred că greşesc
dacă spun că femeia este
fenomenul spectaculos
din caza mea sau a ta
…
femeia este o tăietură de baionetă
care mai devreme sau mai târziu
oricum te afectează
şi nu-i detaliu ci o certitudine
că zgârietura de unghie sau de baionetă
se cicatrizează cel mai greu
aşa că
să nu te mai mire că te sărut încă pe tăiş
este greşit să spun că
totul se limitează la tine femeie
din moment ce de atâta timp
totul mi se nelimitează la tine
…
pot să te aştept în detaliu
şi chiar dacă vii
parcă tot mai ai să-mi vii
cu spasmele tale semi-finale
nu de alta dar
şi femeia şi curentul alternativ
diluează spaimele
să călcăm în picioare toate jurămintele
şi să lăsăm după noi
cu limbă de dragoste
ca între cei ce iubesc
să nu fie nevoie decât de poezie
…
nici nu încapi în vorbă
cât poţi fi de visată
de negăsit şi
de scandalos de devenită
sens al vieţii mele
…
nu interpreta
doar iubeşte
ca într-o obsesie revoluţionară
ritmul mitraliant dintre noi
…
mai spune-mi ceva
să văd verbul ce-l baricadezi
dincolo de sâni
ca pe-un trofeu al începutului nostru de lume
…
dacă nu visezi identic
înseamnă că fiecare noapte
e altfel pentru tine
şi crede-mă că aş sta
de pază pleoapelor tale
să nu ratez momentul
să te sărut când apar
pe zâmbetul tău
iar tu
să mă iubeşti fără tresărire
…
te iubesc
fără regrete şi
fără viitor
doar
te iubesc
…
nu eu trebuie să te reţin
că mi te-a re-ţinut
din timp poezia
de aceea azi nu-i nimic
de reţinut
şi totuşi e totul
că putem să ne
re-ţinem de mână
…
ca-ntr-un oftat
gândeşte-te la mine
şi în secunda următoare
când o să tragi aer în piept
încă voi fi acolo
să pot să mă-ntorc
să te iau în braţe
pe dinăuntru
mai vreau
de la tine doar să mă laşi
să pot să-ţi sărut îngerul când doarme
să-i simt textura mâinii şi obrazul
să compensez că
nu mi-am inventat încă
acel simţ de-a percepe fericirea
aşa cum m-am învăţat
să-mi fac
compresă
cu mirosul sau cu genele tale
şi sunt sigur că
dacă l-aş săruta în somn
ţi-ar şopti instinctiv mult mai des
să mă laşi în pace
că indiferent cum reacţionez uneori
eu oricum
te iubesc şi nu numai
în fiecare zi îmi lipsesc
cinci secunde
cinci secunde în care aş apuca
să urc pe pervaz
să-ţi strig ca de pe catargul titanicului
lasă-mă
să te sărut o sută de pagini
...
n-am prea avut planuri
pentru că nu ştiu să desenez
dar mi-am imaginat
ce-ai putea fi pentru mine
şi se pare că n-am apucat
să termin să mi te imaginez
până să-mi răspunzi
despre toate
despărţirile pe care le aveam
de mine
...
la nivel teoretic
dragostea nu-i decât
intimitate
în varianta ei cea mai complexă
nu-i de mirare că
unii oameni sunt trişti
pentru că la fel ca
toţi ceilalţi şi eu
am crescut cu sânge
şi chiar dacă uneori uit
şi corpul meu plimbă
şi-mi borboroseşte tot
sângele ce mi-a fost dat
şi tot sângele poeziei
pe care ţi-am dat-o
doar că am ajuns
să mi se pară firesc să
văd şi oameni trişti pe lângă mine
cu toate că şi eu
am crescut din sânge
atâta doar că eu
am avut inspiraţia să-mi
dozez spre creier doar
sângele oxigenat cu tine
...
femeia era lacul poeziei
iar pe atunci
poezia era leacul tău
iar eu am săpat o groapă dar pe atunci
de fapt am scăpat spre pământ
un început de scorbură
pentru că mi-o imaginam
un fel de axă a lumii noastre orizontale
iar pentru că poezia era leacul tău
pe aici nu-ţi las urme de tău
şi nu ţi-aş arăta niciodată că
începutul meu de axă a lumii
semăna într-o vreme cu o baltă
imensă
în care se oglindea pământul
iar pe atunci mă îngrozea că
lutul din care eram făcuţi
nu părea cristalin
de aceea pe aici nu pot
decât să mă bucur de ziua asta
limpede în care poezia
este lacul pe placul
neînţelesului nostru
...
ca şi cum m-ai linişti
ca şi cum nu m-aş obişnui cu tine
ca şi cum aş da vina
pe toată magia dintre noi
stau cu ochii pe tine
fără spaime
fără motive
şi dintr-o dată mă ridic
spre glezna ta femeie
să-ţi vină
să nu te mai îndoieşti
de liniştea mea ne-ambalată
ţi-e greu
dar te iubesc
şi numai Dumnezeu ştie
ce-i în sufletul tău
taina mea cu ochi căprui
şi miros de ger
iar de acolo din greu
adulmecă din când în când
contrastrul
şi aşteaptă-mă
cum aştept eu dimineaţa
să-mi revăd ţestoasele
apoi repetă-ţi
repetă-mă sau repetă-te
convinsă că greul
nu-i decât
simpla sfidare a imposibilului
