...

în zilele în care nu-ţi pot vorbi

mă linişteşte că în tot acel timp

în care te-am putut atinge

am învăţat să iubesc „pentru la iarnă”

iar astăzi

iau câte puţin din

acea amprentare de dragoste

să ştii ce-ţi spun

când nu ne mai ajunge cuvântul

...

...

iubeşte ca şi cum ţi-ai pierde energia

ca şi cum te-ai grăbi

iubeşte isteric dar nenuanţat

şi nu te gândi că

iubeşte este deja un cuvânt împlinit

pentru că

atunci când iubeşti

ca într-un ultimatum ce face parte din tine

te linişteşte tot ce

ai impresia că nu poţi cuprinde

...

nu-mi reproşez că am descoperit

cum funcţionează femeia

mă îngrijorează doar

să nu fiu în stare

să-i păstrez vie speranţa

...

nu ştiu să mă rog

atunci când n-am nimic să cer

sună a vinovăţie

a infatuare

a disperare că mă simt

antrenat în dragoste

ca în tornada cu şi fără

urmări fulgerătoare

...

am început să iubesc fără prospect

iar după ce am bănuit că nu sunt reguli

eram în stare să mă uit

şi în ochii lui Dumnezeu

pentru că mi se părea incredibil că

suprema probă de orientare

spre tot ce poate fi mai sfânt

este femeia

...

m-am văzut crescându-mi arme

şi nu te-am înţeles

apoi m-am repezit să mi te

scri-jelesc pe dunga grijilor mele

să mă doară inconştient

că m-ai văzut

şi-n varianta mea de armă crestată

...

totul se re-duce

la ecou de femeie

doar că prin

incalificabila mea sprijinire

uneori parcă nu-mi vine

să te simt

chiar dacă-am rămâne

ecou cu armonia strâmbată

...

n-o să avem niciodată un cuprins

o să ne avem

totuşi

ca într-o cuprindere

...

din când în când

mă treci de la o stare la alta

din când în când

trec dintr-o zi în alta

să te iubesc

dar să nu te aştept

pentru că ştiu că

nu poate ninge

fără să ne ştim împreună

...

mie să nu-mi dai ochi pentru femeie

mie dă-mi senzaţia

că-i mai presus de mine

pentru că dincolo de mâinile noastre

îngreunate de iubire

greşesc să mă vindec

şi rabd antidotic

tot ce-i împărţit

între mine şi ritualul celulei

ce-ar crăpa dacă ne-am dezveli

ne-am dezvinovăţi

ne-am aminti

că tot ce caut

eşti

de fapt legendă de femeie

...

...

te asigur că nici atunci

când nu reuşesc să te fac

să te simţi iubită

nu mă simt neîmplinit

pentru că inclusiv neîmplinirile

trebuie abordate cu pasiune

da

aminteşte-ţi că ţi-am spus

de atâtea ori cu majuscule

fără regrete

“Tot ce găseşte mâna ta să facă,

fă cu toată puterea ta” (Eclesiastul 9,10)

...

ne iubeam grav

ca într-un fel de nelinişte

şi pe atunci

mă speria fiecare

clipire, gest, apus

sau dacă mi se părea

că tragi aer în piept

prea apăsat

şi mă temeam enorm

să nu omit niciun

detaliu în ceea ce te priveşte

de atunci

ai ajuns şi tu să-mi spui

că mă iubeşti

mi-am rebotezat ţestoasa

că mai bine i se potriveşte

Anvelopă

iar despre noi

deşi nu-mi vine să cred

ne iubim şi mai grav

ca într-un fel de

linişte

...

ca într-o consolare

te iubesc pe nuanţe

şi mi-am asumat asta

la fel de indignat

că nu numai aici

pot să te am

tern şi etern

...

treci zilnic prin tot ce-i epavă în mine

pentru că doar tu ai darul

să-mi arăţi că lucrurile nu se iau de la capăt

ci se continuă

şi se visează dincolo de somn

şi de înjumătăţire

apropo

dacă ne mirăm deodată

de cât lemn este în copac

sau cât nefiresc e în noi

nu înseamnă că înjumătăţim minunea

...

este femeia care-şi schimbă

culoarea ochilor

în funcţie de cum mă priveşte

iar uneori

mă sperie ideea că

avem puterea de a ne oglindi

şi de-a ne linişti pe celălalt

braţele ca trecerea

...

astăzi

când parcă ne-am despărţit

mi-a venit să trag o linie de etanşare

a mâinilor

şi a ochilor la ceasul rugăciunii

pentru ca mâine

când ne vom revendica iar

unul pe celălalt

să nu ne mai ştim dreptul la regret

...

eşti doar

desăvârşita mea

ripostă dezgolită

din singura noastră obligaţie

de a sesiza

jumătatea ca pe o agrafă

cu punctul comun neliniştit

...

ca orice fenomen spectaculos

femeia are neîmplinirile ei

altfel în mod cert

femeia şi-ar conştientiza statutul

de fenomen normal

de aceea nu cred că greşesc

dacă spun că femeia este

fenomenul spectaculos

din caza mea sau a ta

…

femeia este o tăietură de baionetă

care mai devreme sau mai târziu

oricum te afectează

şi nu-i detaliu ci o certitudine

că zgârietura de unghie sau de baionetă

se cicatrizează cel mai greu

aşa că

să nu te mai mire că te sărut încă pe tăiş

...

este greşit să spun că

totul se limitează la tine femeie

din moment ce de atâta timp

totul mi se nelimitează la tine

…

pot să te aştept în detaliu

şi chiar dacă vii

parcă tot mai ai să-mi vii

cu spasmele tale semi-finale

nu de alta dar

şi femeia şi curentul alternativ

diluează spaimele

...

să călcăm în picioare toate jurămintele

şi să lăsăm după noi

cu limbă de dragoste

ca între cei ce iubesc

să nu fie nevoie decât de poezie

…

nici nu încapi în vorbă

cât poţi fi de visată

de negăsit şi

de scandalos de devenită

sens al vieţii mele

…

nu interpreta

doar iubeşte

ca într-o obsesie revoluţionară

ritmul mitraliant dintre noi

…

mai spune-mi ceva

să văd verbul ce-l baricadezi

dincolo de sâni

ca pe-un trofeu al începutului nostru de lume

…

dacă nu visezi identic

înseamnă că fiecare noapte

e altfel pentru tine

şi crede-mă că aş sta

de pază pleoapelor tale

să nu ratez momentul

să te sărut când apar

pe zâmbetul tău

iar tu

să mă iubeşti fără tresărire

…

te iubesc

fără regrete şi

fără viitor

doar

te iubesc

…

nu eu trebuie să te reţin

că mi te-a re-ţinut

din timp poezia

de aceea azi nu-i nimic

de reţinut

şi totuşi e totul

că putem să ne

re-ţinem de mână

…

ca-ntr-un oftat

gândeşte-te la mine

şi în secunda următoare

când o să tragi aer în piept

încă voi fi acolo

să pot să mă-ntorc

să te iau în braţe

pe dinăuntru

...

mai vreau

de la tine doar să mă laşi

să pot să-ţi sărut îngerul când doarme

să-i simt textura mâinii şi obrazul

să compensez că

nu mi-am inventat încă

acel simţ de-a percepe fericirea

aşa cum m-am învăţat

să-mi fac

compresă

cu mirosul sau cu genele tale

şi sunt sigur că

dacă l-aş săruta în somn

ţi-ar şopti instinctiv mult mai des

să mă laşi în pace

că indiferent cum reacţionez uneori

eu oricum

te iubesc şi nu numai

...

în fiecare zi îmi lipsesc

cinci secunde

cinci secunde în care aş apuca

să urc pe pervaz

să-ţi strig ca de pe catargul titanicului

lasă-mă

să te sărut o sută de pagini

...

n-am prea avut planuri

pentru că nu ştiu să desenez

dar mi-am imaginat

ce-ai putea fi pentru mine

şi se pare că n-am apucat

să termin să mi te imaginez

până să-mi răspunzi

despre toate

despărţirile pe care le aveam

de mine

...

la nivel teoretic

dragostea nu-i decât

intimitate

în varianta ei cea mai complexă

...

nu-i de mirare că

unii oameni sunt trişti

pentru că la fel ca

toţi ceilalţi şi eu

am crescut cu sânge

şi chiar dacă uneori uit

şi corpul meu plimbă

şi-mi borboroseşte tot

sângele ce mi-a fost dat

şi tot sângele poeziei

pe care ţi-am dat-o

doar că am ajuns

să mi se pară firesc să

văd şi oameni trişti pe lângă mine

cu toate că şi eu

am crescut din sânge

atâta doar că eu

am avut inspiraţia să-mi

dozez spre creier doar

sângele oxigenat cu tine

...

femeia era lacul poeziei

iar pe atunci

poezia era leacul tău

iar eu am săpat o groapă dar pe atunci

de fapt am scăpat spre pământ

un început de scorbură

pentru că mi-o imaginam

un fel de axă a lumii noastre orizontale

iar pentru că poezia era leacul tău

pe aici nu-ţi las urme de tău

şi nu ţi-aş arăta niciodată că

începutul meu de axă a lumii

semăna într-o vreme cu o baltă

imensă

în care se oglindea pământul

iar pe atunci mă îngrozea că

lutul din care eram făcuţi

nu părea cristalin

de aceea pe aici nu pot

decât să mă bucur de ziua asta

limpede în care poezia

este lacul pe placul

neînţelesului nostru

...

ca şi cum m-ai linişti

ca şi cum nu m-aş obişnui cu tine

ca şi cum aş da vina

pe toată magia dintre noi

stau cu ochii pe tine

fără spaime

fără motive

şi dintr-o dată mă ridic

spre glezna ta femeie

să-ţi vină

să nu te mai îndoieşti

de liniştea mea ne-ambalată

...

ţi-e greu

dar te iubesc

şi numai Dumnezeu ştie

ce-i în sufletul tău

taina mea cu ochi căprui

şi miros de ger

iar de acolo din greu

adulmecă din când în când

contrastrul

şi aşteaptă-mă

cum aştept eu dimineaţa

să-mi revăd ţestoasele

apoi repetă-ţi

repetă-mă sau repetă-te

convinsă că greul

nu-i decât

simpla sfidare a imposibilului

...

mi-a plăcut enorm când am aflat

că Dumnezeu se simte dator să te ajute

şi chiar să-ţi deschidă drumuri

dacă ai curajul să porneşti

pe căi nebătătorite

şi chiar dacă atunci nu ştiam

mi-a venit să-mbrăţişez cerul

când am început să-ţi spun

cât te iubesc

...

dragostea nu-i un drept

ci în cel mai fericit caz o răsplată

abruptă şi imperativă în

abrazivul „de ce tocmai mie”

nu-i nici măcar o curiozitate

ci scurtătura dintre dar şi povară

în care obligaţiile divine cresc

direct proporţional cu

starea mea de împăcare

...

de ţinut minte:

când îi spui că o iubeşti

opreşte-te la timp şi

Doamne-fereşte să adaugi

„pentru că...”

şi încă ceva:

când îi spui despre iubire

nu pomeni nimic

despre scadenţe

deşi fie vorba-ntre noi

şi iubirea are scadenţele ei

...

nici măcar atunci când

ea nu-mi lasă loc de zbateri de aripă

nu râvnesc dezbateri despre noi

pentru că dragostea

ca o supărare lacomă

ne întoarce şi-n somn

spre acel măcar

spre acel atunci

când ne zbăteam unul spre altul

cu tot cu aripă

...

nu mi-am adunat în tine

şi cuvântul

să nu mă-ndepărtezi

tocmai pe ideea că

la început a fost cuvântul

...

eşti singurul meu ordin

iar din acest alt exces

îmi vine să exagerez

şi să mi te doresc probabil

fără efort

doar cu urmele tale din

capul meu

iar tu neputincios şi stânjenit

să mă prinzi

să mă strângi cu şi fără vină

iar apoi

să mă laşi să

te cercetez inclusiv în

definiţia războiului

pentru că aşa sunt eu

trecut mai mult spre tine să suport

dimineaţa ca sângele

dintre minimul de lumină

şi maximul de iubire

...

pe mine nu m-a învins

pasul de-a te iubi

pe mine m-a învins

ce poţi însemna pentru mine

şi chiar şi aşa învins

sunt dispus în orice secundă

să-mi deschid sufletul

să nu te am de ales

...

...

am încercat să te merit

indefinit dar

în de-finit-iv eram incomplet

ca furtuna nefulgerată

apoi am încercat

să mi te dezlănţui

ca dintr-o ultimă lecţie

aşa că uite că încă-s

în ziua în care te invoc

să nu ne putem deosebi

...

de data asta

fără să scap vreo

frântură de ocol din tine

dă-mi o altă secundă

să vreau să

depind de tine

ca ochiul de lumină

...

dacă se întâmplă

să-ţi trec prin minte

aş da orice să ştii

cât te iubesc

şi azi

...

noi cei care ne iubim uneori

incomod

să cerem cerului

să ne mai toarne un rând

şi să ne toarne torenţial

unul spre altul

să putem să ne dăm seama

că-i mult mai incomod

să nu ne iubim

uneori