poţi sta cel mult la
o distanţă de chibrit faţă de mine
şi chiar pentru atâta
ţi-aş da o poezie
depărtata mea
…
astăzi puteam să jur că mă iubeşti
după cum mi-ai zâmbit
şi pe loc şi deodată
aş fi încercat toate
metodele de-a te cu-prinde
în toate resturile mele
de viaţă
…
să nu facem diferenţa între
ce ne-am spus şi
ce am vrut să ne spunem
că asta înseamnă că
avem atâteaaa
să ne iubim
…
nici măcar nu trebuia
să-ţi mişti prea mult gâtul
să-mi salvezi sărutul
…
de-am rămâne cei mai singuri
ai să vezi că
întâlnirea noastră n-a fost deloc
o criză de inspiraţie
şi pentru că mi-am dorit-o aşa mult
când am rămas singuri
parcă n-a mai fost nevoie
să mişc un deget
că o iubeam deja
…
nu-i zadarnic să te iubesc
ăsta-i felul meu de-a mă împotrivi
cuvântului
eternului
care altfel poate nu s-ar opri la noi
să-mi arate câtă minune
avem
când ne avem
___
eşti motivul
suficient de a merge
mai departe de mine
iar de acolo
de departe
mă iau uneori la trântă
cu tot ce iubesc
să fiu eternul tău
re-învins
...
într-un fel ai dreptate
că-i firesc să-ţi scriu că te iubesc
dar pe de altă parte
îţi sunt necondiţionat de aproape
şi orice s-ar întâmpla
te rog nu-mi rămâne doar
femeia cu garda sus
în faţa dragostei
...
tot timpul depinde cu cine
te compari de aceea nu te
pot cuprinde nici cu gândul
atât de nesătul sunt de tine
iar dacă intuiţia a avut
vreodată degete ne-a lăsat
ca Dumnezeu să ne convingem
că de fapt amândoi aşteptam
dragostea fără termeni de comparaţie
...
mă gândesc la tine
din timp pentru că în fiecare zi
eşti altceva pentru mine
şi pentru totdeauna
...
poezia transcende
nevoia de tandreţe
pentru că nimic nu se compară
cu ne-răbdarea
zilnică de-a ne regăsi
cu aceeaşi mirare
ca dintr-o improvizaţie reuşită
nu de alta dar
eu pretext
tu pre-text
şi uite-aşa pot să te întreb
în fiecare zi dacă
ţi-a spus astăzi cineva
că te iubeşte
___
m-am dezobişnuit să
ne vorbim din viaţă
despre ce era cu noi
sfânt
pentru că pe atunci
la comanda te iubesc
îmi găseam locul
în palma ta exact
pe linia vieţii
...
încă nu mi-ai arătat
cum se face
şoaptă intenţia mea păgână
şi nici cum
să te ridic deasupra poeziei
ca pe un trofeu
nemeritat de mângâiată
şi neiertat de iubită
...
asta-i poezia ta
t
e
i
u
b
e
s
c
şi pot să o strig
e-norma mea
de minune
şi răsfăţ metafizic
şi parcă în fiecare
clipire de-a ta
re-devin
martorul creaţiei noastre
primordiale
___
nu mai aştept să mă iubeşti
deşi astăzi a nins iar ca prima dată
doar că azi ştiu că
n-ai cum să aştepţi ceea ce ai dat deja
şi pentru că între timp
au ars case şi
au plâns mame
de fericire te cer acestei ierni
cu dor şi cu altfel de aşteptări
dar tot despre dragoste-ţi vorbesc
…
atunci
mi-am amintit că pentru mine
tu nu trebuie să ai nici gust nici măsură
pentru că-mi eşti
adevărată
chiar prea adevărată
…
instinctiv ne umpleam plămânii
şi uite că şi acum
ne stau mărturie că
respirăm unul din altul
…
şi eu
şi mie
iar despre tine pot spune
că tragi în mine cu verbe
sublime
…
dacă din piatră din fier şi din cer
iese foc
nu-i de mirare că din noi
poate ieşi viteza
dar să ne rămână dragostea
…
din când în când
îmi apăr cu tine
realitatea şi probabil m-ai lăsa
să te iau cu toate mâinile
şi să-ţi arăt cum mi te-am explicat
tot strigându-te
raritatea mea
…
neclintito
a căzut din noi ca dintr-o capodoperă
acel totdeauna
pentru că acel totdeauna
se acomodase deja cu noi
de cât am stat unul spre celălalt
neclipiţi
___
pe vremea noastră lumea nu se iubea
doar noi aveam planuri
şi mâini unul pentru celălalt
şi poate atunci
pe vremea aceea ne-a trecut
să iubim cu mânie
…
păcătoasa mea poleită
cu dragoste fă-mi
când crapă ziua
logodnă în relieful aceleiaşi
poezii şi apoi când se filtrează
lumea din noi să
aprindem discuţii
…
femeie ca toate poftele mele
firesc îmi spuneam
că n-am avut de mult
poezie cu noi
în cutia milei
…
erai a mea şi-n zilele
când te credeam
imperfecţiune peste viaţa mea
___
serios
întreabă-te ce-ai face să iubeşti
în acelaşi timp
cu şi fără constrângeri
iar în timp ce
noi stăm spre cer ca o frustrare
să ne spunem greu şi enorm că
cel mai bine
ne aşteptăm fără măsură
___
era ziua în care
am putut să o văd
cu tot cu blindajul ei emoţional
şi deşi o iubeam
am început să cred altceva
despre femeie
pentru că uneori când tac doar eu
mi se reflectă din ea
toate întrebările şi chiar mă interesează
dacă este doar
cu blindaj emoţional
sau dacă este
femeia blindaj emoţional
...
n-am îndrăznit să caut
dacă lumina perforează ploaia
când ni se pare că
ne încălzeşte
însă câteodată parcă puteam
draga mea
să înaintăm pe verticală
...
de-aş putea să te alint
spunându-ţi
cumplit de iubito
poate te-ai uita o secundă
să vezi că între noi
se despică marea
cât marea inimă a pământului
iar dacă ne-am uita
cu alţi ochi la noi
de acolo de jos
din despicătura aia a pământului
precis o să semănăm cu
două idei de iubire ce stau
una spre alta pe linia orizontului
şi uite-aşa
se rezolvă şi problema
distanţei dintre noi
cumplit de iubita mea
___
sunt paznicul unui gând de femeie
pe care uneori pot să
o iubesc
de-o parte
a crezului ei că
fericirea nu-şi pierde timpul cu tine
dacă nu eşti pregătit
___
nu-i târziu să fim
neajutoraţi unul spre altul
să cerem voie pentru un
ultim sau un alt prim sărut
că oricum e copleşitor să
durezi atât de acum
iar eu să-ţi vorbesc
neajutorat despre tot ce
nu-i târziu în mine
...
femeia este cel mai bun exemplu
de trădare
a statutului de muritor
de aceea las-o fără regrete
să te ierte
...
ea mi-a fost
planul perfect spre fericire
şi nu aş schimba
nici măcar clipele în care
mă îndoiam de ce
nu era pentru mine
___
cuvintele n-au timpul lor
cuvintele sunt timpul nostru
de aceea
când te-am sărutat
când m-ai sărutat şi
când ne-am despărţit
am fost atemporali
de aceea
când mă pierd în ochii tăi
nu-mi cere să-ţi mai
întorc vreun sunet
pentru că înseamnă că
mi-am amintit şi
nu mai pot de bine că
eşti
realitatea şi
raritatea mea
...
nu s-a-ntâmplat nimic
din ce nu trebuia să iubesc la tine
iar acum
am tot timpul din lume să
simt cât eşti de a mea
...
aş fi putut să nu te înţeleg
dar n-aş fi putut
să nu mă îndrăgostesc
...
când plângi
cu litera şi cu ochii
rămân sau
rămânem nod
în mătania
întoarcerii spre noi înşine
...
poate era mai bine
să ne purtăm unul pe celălalt
cu vină cu dependenţă şi
cu incertitudine
pentru că atunci ne ajuta
să nu ştim care dintre noi
era victima şi călăul
poate dacă ne apăsa mai mult
coapsa încercării ne aveam şi astăzi
robi
dar niciodată nu te savuram
ca acum
sau poate nu-mi erau de ajuns
doar acele clipe fericite şi
a trebuit să-mi trăiesc vina
de-a mă teme că te pierd
să pot acum să te
retrăiesc absolut
...
ne-am întâlnit imprevizibil
ne-am iubit imprevizibil
iar acum ştiu doar că
te iubesc imprevizibil
...
îmi place să cred
că ea a venit să învăţ
să trebuia să pun
capăt iubirii
pentru că ea era de fapt
capătul ce-mi lipsea
...
nu se poate trece
dincolo de femeie
pentru că este limita
tropotului meu antagonic
şi-mi vine să o spun
cât pot de convingător
că dincolo de
Dumnezeu şi de femeie
n-o să mă duc niciodată